ECHIPA MEA
Buşu Stere
S-a născut pe data de 4 iulie 1958 în oraşul Babadag, judeţul Tulcea.În anul 1984, Buşu Stere a obţinut diploma de licenţă a Facultăţii de Medicină Generală, specializarea Medicină de Urgenţă, din cadrul Universităţii Alexandru Ioan Cuza din Iaşi.
Din punct de vedere al formării profesionale, Buşu Stere s-a specializat şi perfecţionat în ecografie şi managementul serviciilor de sănătate publică, fiind de-a lungul anilor medic coordonator al D.M.C. Mircea Vodă, al D.T.S.P. IMUM şi al Compartimentului de Primire Urgenţe din cadrul Spitalului Municipal Medgidia. În prezent este manager general (director) al Spitalului Municipal Medgidia.
Este căsătorit şi are doi copii eminenti.
Mesajul său pentru locuitorii orasului Medgidia este: "Doresc ca dictonul latin Mens sana in corpore sano să fie aplicat în Medgidia. Vreau ca Medgidia să se schimbe într-un oraş sănătos, din punct de vedere fizic şi moral"!
Sorin Ţuţuianu
Sorin Ţuţuianu s-a născut pe data de 22 februarie 1965 în Medgidia. Este căsătorit şi are un copil.
În anul 1990 a absolvit cursurile Facultăţii de Mecanică, secţia Autovehicule Rutiere, din cadrul Universităţii Braşov, fiind totodată şi lector de legislaţie rutieră.In perioada 1991 - 1996, Sorin Ţuţuianu a lucrat ca inginer la S.C. TRANSAUTO S.A. Medgidia. Experienţa dobandită pe parcurs şi studiile în domeniu au contribuit la orientarea sa spre o nouă poziţie de expert în domeniu: inspector daune în cadrul S.C. ASIROM S.A (1996 - 2000) şi S.C. OMNIASIG S.A.(din 2000).
În acelaşi timp a continuat să desfăşoare şi activitatea de lector de legislaţie rutieră la şcolile de şoferi din Medgidia.
Sorin Ţuţuianu este membru al PNL din octombrie 1999, iar din aprilie 2005 a devenit Preşedinte al PNL Medgidia. Din anul 2004, este şi consilier local al municipiului Medgidia.
Un proiect extrem de important demarat în 2004 de Sorin Ţuţuianu şi prezentat Ministerului Culturii şi Cultelor şi UNESCO România este Proiectul Organizării la Medgidia a Taberei Internaţionale de Pictură.
Mesajul consilierului PNL pentru Medgidia este următorul: "Infrastructura rutieră reprezintă una dintre problemele importante cu care se confruntă Medgidia. Străzi degradate, trotuare distruse - aceasta este infrastructura Medgidiei anului 2008. Noi avem alternative şi aşteptăm cetăţenii să ne acorde încrederea pentru a crea o infrastructură la standarde europene în Medgidia".
Butnaru Marian
S-a născut la data de 15 august 1960 în oraşul Vaslui. Este căsătorit şi are doi copii.Marian Butnaru a absolvit în anul 1982 cursurile Şcolii de Ofiţeri Nicolae Bălcescu, iar în anul 2004 Facultatea de Drept, specializarea Administraţie Publică, din cadrul Universităţii Gaudeamus.
În prezent este director al Agenţiei Constanţa a Autorităţii Rutiere Române. Este căsătorit şi are doi copii, în vârstă de 23 de ani şi respectiv 11 ani.
Mesajul lui Marian Butnaru pentru Medgidia este: "În calitatea mea de director al Agenţiei Constanţa a Autorităţii Rutiere Române, cred că Medgidia are nevoie urgent de reabilitarea carosabilului pe toate străzile din oraş. Nu sunt de acord cu modul de asfaltare al actualului primar, care s-a ocupat numai de câteva străzi principale, lăsând celelalte căi de comunicaţie să se degradeze continuu".
Daniela Daniel
Daniela Daniel s-a născut la 6 noiembrie 1954 în Bucureşti. În anul 1976, a absolvit Facultatea de Medicină-specializarea Stomatologie, din cadrul Universităţii Bucureşti.
În privinţa profesiei, Daniela Daniel a lucrat ca medic stomatolog dentist, iar între anii 2005-2007 a fost vicepreşedinte al filialei constănţene a Colegiului Medicilor Dentişti din România. Din 2008 se implică în activitatea acestei instituţii ca membru.
Dr. Daniela Daniel se va implica prin atribuţia de consilier în următoarele probleme: "Medgidia are nevoie de cabinete ambulatorii pentru tratamente în zonele Rotunda, Nord, Oraşul Nou, Remus Opreanu şi Valea Dacilor, de o unitate medico-socială în care să fie internaţi bolnavii cu probleme sociale pentru a fi îngrijiţi cu costuri minime, şi de crearea unei reţele eficiente de asistenţi sociali pentru toate categoriile defavorizate".
Liviu-Octavian Zaharia
Liviu Zaharia s-a născut pe data de 6 august 1979 în Medgidia. S-a format ca jurist pe băncile Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii "Spiru Haret" din Constanţa, iar în prezent este avocat în cadrul Baroului Constanţa.
Experienţa în domeniu şi dorinţa de a readuce în Medgidia respectul faţa de lege sunt doar două trăsaturi ce îl definesc.
Mesajul viitorului consilier Liviu Zaharia este: "Doresc ca legea să fie instaurată în administraţia publică locală, să fie eliminate din actul de administrare abuzurile făcute de primar, de aleşii locali sau de oricare alt funcţionar public din cadrul Municipalităţii. Orice act emis de Consiliul Local şi de Primărie, orice decizie luată trebuie să fie conforme cu legislaţia în vigoare şi să fie date în folosul comunităţii locale şi nu a unor grupuri de interese".
Ion Gana
S-a născut pe 29 septembrie 1962, în comuna Baia, judeţul Tulcea. Este căsătorit şi are doi copii.Ion Gana a devenit inginer-mecanic în urma absolvirii cursurilor Facultăţii TCM din cadrul Institutului Politehnic Bucureşti. Având o activitate îndelungată în slujba comunităţii locale, Ion Gana este omul cel mai potrivit în calitatea de consilier local.
Dovada este experienţa în domeniu:
Între 1998 şi 1991 a fost angajat al IGCL Medgidia (actuala SC EDILMED SA), unde a lucrat în funcţiile de diriginte de şantier, responsabil investiţii contractări şi achiziţii utilaje-montaj, şef atelier auto şi şef secţie. Între 1991 şi 1998 a fost membru în Consiliul de Administraţie al SC EDILMED SA, iar în perioada 1992-2000 a fost ales, consecutiv, consilier local.
În anul 1995 a fost ales preşedinte al Comitetului Reprezentativ al Părinţilor la şcoala Constantin Brâncuşi din Medgidia, iar în anul 2002 a absolvit cursul "Parteneriat educaţional deschis: şcoală - familie - societate civilă", organizat de Inspectoratul Şcolar Judeţean.
În 1995 şi 1996 a fost vicepreşedinte şi preşedinte al filialei constănţene a Federaţiei Sindicatelor Şoferilor din România, iar între 1997-2000 a fost membru al Adunării Generale a Acţionarilor la societatea de transport local din Medgidia, contribuind la privatizarea acestei unităţi economice.
Ion Gana a participat la mai multe seminarii privind protecţia mediului înconjurător, salubrizarea urbană şi redistribuirea forţei de muncă ( seminarii desfăşurate în România, Cehia şi Danemarca).
Mesajul viitorului consilier Ion Gana este următorul: "Deşi ne aflăm în anul 2008, deşi am intrat la 1 ianuarie 2007 în Uniunea Europeană, Medgidia nu are încă servicii comunitare la standarde europene. Vina aparţine actualei administraţii care a pus mai presus interesele unui grup decât cele ale comunităţii locale".
Aurelian Arsene
S-a născut la data de 26 ianuarie 1962 în Medgidia. Este căsătorit şi are un copil.Aurelian Arsene este dublu licenţiat: în anul 1986 - al Facultăţii TCM - Secţia Maşini-Unelte, din cadrul Institutului Politehnic Bucureşti şi în anul 2003 - al Facultăţii de Inginerie Mecanică - Secţia Automobile, din cadrul Universităţii "Ovidius" Constanţa. Între 1986 şi 1991 a lucrat, în calitate de inginer proiectant, la Atelierul de Proiectare Produse Noi, din cadrul SC IMUM SA Medgidia, unitate în care a fost şef de atelier în perioada 1991-1993.
În 1994 a lucrat in cadrul societăţii SC RUBIN SRL Bucureşti. Între 1994 şi 1996 a dobândit experienţă ca inginer mecanic la SC MECOB SA Medgidia, fiind ales director tehnic pentru perioada 1996-2003.
Începând din anul 2003, Aurelian Arsene este inginer în cadrul Serviciului Securitatea Muncii şi PSI la CNE Cernavodă cu atribuţii principale în coordonarea pregătirii Formaţiei de Pompieri Civili din cadrul Centralei Nuclearelectrice.
Dan Ionel
Dan Ionel s-a născut la 1 octombrie 1955 în comuna Seimenii Mici, judeţul Constanţa.
În anul 1978 a absolvit Institutul de Construcţii Bucureşti - Facultatea de Instalaţii pentru Construcţii. Pe lângă studiile universitare, Dan Ionel s-a specializat în managementul schimbării şi inovării în domeniul locuinţelor, servicii publice de gospodărie comunală, managementul deşeurilor urbane, licenţe pentru energie termică. Are o vechime în muncă de 29 de ani, iar după revoluţia din 1989 a lucrat la SC EDILMED SA ca director tehnic (noiembrie 1991 - august 2004) şi Şef Secţie Apă-Canal (august 2004 - septembrie 2005).
Ulterior, Dan Ionel s-a angajat la SC EL-GAZ SRL (octombrie-decembrie 2005), pentru ca din ianuarie 2006 să activeze ca inspector la Serviciul Inspecţia Teritorială a Apelor din cadrul Direcţiei Apelor Dobrogea-Litoral.
Mesajul viitorului consilier Dan Ionel este acesta: "În Medgidia, printre problemele importante cu care se confruntă oraşul se regăsesc alimentarea cu apă şi reţeaua de canalizare. Este inadmisibil ca în 2008, la un an de la intrarea în Uniunea Europeană, să mai avem în municipiul nostru zone ca Valea Dacilor şi Remus Opreanu unde cetăţenii nu beneficiază de apă potabilă şi nu au canalizare. Cât despre groapa de gunoi din zona Ali-Baba, aceasta reprezintă pericolul numărul unu pentru sănătatea cetăţenilor şi vinovat de neînchiderea ei este actualul primar Dumitru Moinescu".
Ceucă Romică
S-a născut la 13 ianuarie 1952 în oraşul Lugoj, judeţul Timiş.În anul 1988, a absolvit Academia Militară, Facultatea Trupe de Uscat - specializarea Tancuri şi Auto. A fost cadru militar activ între 1976 şi 2003, dobândind calitate de comandant de unitate. În prezent are gradul de colonel în rezervă.
Mesajul său pentru Medgidia este următorul: "Degeaba s-au înfiinţat în ultimele două luni cluburi ale pensionarilor, dacă nu am fost întrebaţi niciodată în legătură cu anumite decizii ale administraţiei publice locale. Pensionarii nu trebuie trimişi în parcuri, în cluburi speciale, ca într-un ţarc, nu trebuie să fie aşezaţi ca la expoziţie, ci trebuie să fie consultaţi de factorii de decizie locali cu privire la actele normative care se adresează comunităţii locale".
Ştefan George Liviu
S-a născut la 4 aprilie 1972 în Medgidia.Ştefan George Liviu a absolvit, în anul 1995, Academia de Studii Economice Bucureşti, specializarea Finanţe-Contabilitate. Studiile universitare au fost continuate cu un masterat obţinut în anul 2007 la Universitatea Ovidius din Constanţa, specializarea economică.
Din anul 1995 a lucrat în domeniul bancar, ca ofiţer credite (1995-1997), administrator de cont (1997-2000), iar din anul 2000 este consilier de credite în cadrul ING Bank.
Ştefan Teodosiu
S-a născut la data de 4 iunie 1964.Este absolvent (1988) al Institutului Politehnic Traian Vuia din Timişoara - Facultatea de Electrotehnică. Între 1988-1993 a lucrat ca inginer la IMUM, iar din 1993 este angajat ca inginer la Societatea Naţională Nuclearelectrica - CNE Cernavodă.
Cosmin BALACEANU
Gheorghe VOICU
Gigi MOGLAN
Marius GHEORGHE
Stelian PANTAZESCU
Adrian PAVEL
Catalin RADACINA
Valentin SPATARU
Anghel VASILE
VOTEAZA
Medgidia
Cetatenii Medgidiei doresc sa se implice in dezvoltarea orasului prin comunicarea ideilor, relatarea problemelor si propunerea de solutii. Care din urmatoarele mijloace de comunicare considerati ca este cel mai eficient?